ACȚIUNILE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR CONTINUĂ

0
216

În ultimele 24 de ore, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat acțiuni, atât în mediul urban, cât și din mediul rural, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au acționat cu preponderență pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, fiind folosite în acest sens aparatele etilotest și aparatele drugtest. Astfel, la data de 24 august 2023, în jurul orei 01:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 7 Dăneasa, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Național 6, în comuna Radomirești, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tot la data de 24 august 2023, în jurul orei 03:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia au oprit pentru control, pe Drumul Național 54A, în localitatea Orlea, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din orașul Corabia. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, motiv pentru care recomandăm cetățenilor să respecte normele de conviețuire socială, iar participanților la trafic să respecte normele privind circulația pe drumurile publice.

PTV OLTENIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here