AJFP Olt, recomanda utilizarea serviciilor electronice

0
461

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt informează contribuabilii cu privire la faptul că A.N.A.F. a dezvoltat de-a lungul timpului și dezvoltă în continuare o serie de servicii electronice, prin intermediul cărora contribuabilii să îşi poată îndeplini obligaţiile fiscale, fără a mai fi necesară prezenţa fizică la sediile unităţilor fiscale. Potrivit unui comunicat al AJFP Olt:

“Principalele servicii electronice puse la dispoziție de M.F./A.N.A.F. în vederea realizării unei comunicări rapide, facile şi eficiente cu contribuabilii sunt: Spaţiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu electronic gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul caruia contribuabilii pot depune declaraţii, cereri, înscrisuri, documente, îşi pot îndeplini obligaţiile privind sistemul RO e-Factura, respectiv RO e-Transport, pot solicita extrase de cont, fisa pe platitor, cazierul fiscal, adeverinta de venit, işi pot verifica situaţia fiscală proprie, pot efectua plăţi în mod securizat, primesc acte administrativ fiscale, pot transmite solicitari de asistenţă în domeniul fiscal prin intermediul Formularului de contact din contul SPV, au acces la noutatile legislative”. Înregistrarea în SPV se realizează prin completarea unui formular web securizat, disponibil pe site-ul ANAF(www.anaf.ro), în secțiunea Servicii online/Înregistrare utilizatori. Persoanele fizice se pot înregistra în SPV pe bază de nume de utilizator și parolă sau pe baza unui certificat digital calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001.Acestea au posibilitatea de a solicita aprobarea cererii de înregistrare şi prin procedura de identificare la distanţă prin mijloace video, nefiind necesară deplasarea la sediile unităţilor fiscale. Persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca PFA, II, IF, se înregistrează în SPV prin intermediul persoanelor fizice (reprezentant legal, reprezentant desemnat sau împuternicit) care deţin certificat digital calificat, fiind obligate, începând cu 01 martie 2022, să transmită organului fiscal central cererile, înscrisurile și alte documente prin intermediul Formularului de contact din contul de Spaţiu Privat Virtual al contribuabilului, selectând la categoria solicitării: ”Asistență și îndrumare de specialitate în domeniul fiscal”.

Serviciul Depunere declarații electronice este disponibil pe platforma www.e-guvernare.ro, în baza unui certificat digital calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001; Serviciul Programări online este disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV) sau pe site-ul www.anaf.ro, în secțiunea Servicii online. Prin intermediul acestui serviciu contribuabilii se pot programa la data și ora dorită, pentru soluționarea unor aspecte fiscale, selectând unul din domeniile disponibile (declarații fiscale, evidență pe plătitor, executare silită, cazier fiscal, asistență contribuabili, evitarea dublei impuneri, avize și autorizații – case de marcat), precum și pentru identificarea vizuală online în vederea aprobării înrolării în Spațiul Privat Virtual; Ghiduri curente și alte materiale informative, care au scopul de a facilita îndeplinirea obligaţiilor fiscale declarative si de plată ale contribiuabililor, disponibile pe site-ul ANAF, în secțiunea Asistență contribuabili/ Servicii oferite contribuabililor; Call Center-ul A.N.A.F, unde contribuabilii pot beneficia de îndrumare şi asistenţă în domeniul legislaţiei fiscale, dar şi în domeniul tehnologiei informaţiei, prin apelarea numărului unic de asistenţă: 031.403.91.60. Pentru a economisi timp şi resurse, atât pentru contribuabili, cât şi pentru administraţia fiscală, AJFP Olt recomandă utilizarea serviciilor electronice. Totodată, contribuabilii, care nu dispun de conexiune la internet sau nu au acces la un calculator, îşi pot îndeplini obligaţiile fiscale accesând calculatoarele destinate self-service, disponibile la sediile unităților fiscale.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here