Lucrările CAO din Caracal sunt în stadiu de 60% rețea canal și 47% rețea de apă

0
1431

Anul trecut au început lucrările în cadrul proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt , în municipiul Caracal.

Lucrările presupun extinderea și reabilitarea  rețelelor de apă și canalizare din Caracal.

Conform proiectului sunt  făcute lucrări de reabilitare rețea apă -53,003 km ; extindere rețea apă – 7,443 km ; reabilitare rețea canalizare – 13,66 km ; extindere rețea de canalizare – 18,26km ; construcția a 8 stații de pompare apă uzată ; conducta refulare -3,85 km ; reabilitarea a 58 de puțuri.

Potrivit edilului Ion Doldurea, până în acest moment s-a finalizat aproximativ 60% din canal, 19, 1 km, iar la rețeaua de apă au fost făcute lucrări în proporție de 47%.

În momentul acesta, acest canal poate fi utilizat dar recepția finală nu a fost făcută și va fi făcută până la sfârșitul anului. Noi am recomandat să se încheie deja contracte cu CAO pe toate aceste străzi cu canal pe ele. În ceea ce privește rețeaua de apă s-a realizat aproximativ 47% reprezentând 28 km de rețea de apă. Atrag atenția că necesitatea rețelei de apă, și acolo unde există, în proporție 23% este formată din tuburi de azbociment, cancerigene, interzise in UE. Va dați seama că 23% din rețeua noastră este formată din astfel de tuburi, iar celelate sunt metalice , sunt colmatate, ruginite și se sparg din 10 în10 metri, de aceea se impune să terminăm acest proiect.Ne bucurăm că avem totuși 47% din rețeaua de apă schimbată deși nu este utilizată. Ca să treci pe noua rețea trebuie să treci un tronson întreg. Cum a fost concepută înainte vechiul sistem, dacă e o problemă într –un punct trebuie oprită apa în întregul oraș, dar sistemul nou presupune mai multe vane, au fost făcute acele cămine extrem de mari în intersecții iar aproape la fiecare stradă ai posibilitatea ca ulterior să remediezi oprind apa doar pe tronsonul respectiv. Se vor da in funcțiune tronsoane întregi din Bold sau Zona Fânărie, Magheru, Traian, zone in care se va trece de la reteaua veche la rețeau nouă. Este nevoie ca să nu oprim apa în tot orașul să găsim soluții zonale. Pentru că prin acest proiect căminul și branșamentul este făcut până la limita de proprietate’, a declarat Doldurea.

Valoarea contractului este de 109.345.075,00 lei fara T.V.A., din care, conform schemei de finantare, 85% reprezinta finanțare nerambursabila de la Uniunea Europeană, 135 constituie co-finanțare natională (buget de stat) și 2% constituie co-finanțare locală (buget local).

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here