SĂRBĂTORIȚI LA ÎMPLINIREA A 100 DE ANI. ÎN OLT SUNT 4 VETERANI DE RĂZBOI CE AU ATINS CENTENARUL

0
1281

Săptămână aceasta doi veterani olteni au fost sărbătoriți de CMJ Olt. Aceștia au împlinit un secol de viață, iar de ceva timp la CMJ Olt a devenit o tradiție sărbătorirea veteranilor.

In felul acesta prin darurile simbolice oferite distinșilor veterani de război este adus un prinos de recunoștință celor care au știut să lupte și să muncească pentru țară și ale căror fapte trebuie să fie un imbold pentru generațiile de azi, să prețuiască cinstea, demnitatea, sacrificiul și iubirea de semeni și a înaintașilor noștri.

Săptămâna aceasta Toma Corcău și Radu Florea au împlinit 100 de ani. Un secol în care au trăit vremuri de război, schimbare și, acum, la bătrânețe, pace.

În luna iulie 2023, județul Olt are doi veterani de război care își celebrează centenarul.Primul este domnul TOMA CORCĂU, născut în ziua de 10 iulie 1923, în comuna Slătioara și cel de-al doilea este domnul RADU FLOREA, născut în ziua de 12 iulie 1923, în comuna Șopârlița.Cu această ocazie, reprezentanții Centrului Militar Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai autorităților publice locale, au fost alături de cei doi veterani, oferindu-le diplome și urându-le multă sănătate și un sincer ,,La Mulți Ani!”, au anunțat reprezentanții CMJ Olt.

Toma Corcău a fost sărbătorit în Slatina alături de familie, camarazi și autoritățile locale.

Potrivit CMJ Olt, veteranul este din Slătioara , de profesie pălărier, iar timp de 9 luni ( septembre 1944-mai 1945) , fiind încadrat  ca pușcaș în Regimentul 96 Infanterie a participat la luptele de pe teritoriul Ungariei și Ceoslovaciei. Olteanul a fost rănit și decorat pentru faptele sale de arme cu medalia ‘Bărbăție și credință’-cu spade.

100 de ani a împlinit și Radu Florea, veteranul din Șopârlița, care în al doilea Război Mondial a luptat pe fronturile din Ceoslovacia și Praga.

Primăria Comunei Sopârlița l-a felicitat astăzi pe domnul Radu Florea, veteran de Război, cu prilejul celebrării a 100 de ani de viață. Doamna Primar Trepăduș Marijana i-a oferit sărbătoritului cu respect și admirație, un premiu în valoare de 1000 lei, însoțit de o diploma aniversară, un frumos buchet de flori și un tort aniversar.Au fost prezenți din partea Instituției Prefectului, jud.Olt Dl. Prefect Florin Homorean care a transmis ‚ Felicitări!’și din partea președintelui PNL Olt, Dl. Liviu Voiculescu, Dl.Marius Mitrache reprezentant al Consiliului Judetean Olt, o delegație din partea Centrului Militar Județean Olt, Asociația Națională a Veteranilor de Război, Preotul Parohiei Soparlita , Rădulescu Florin, vecini și rude apropiate’ , se arată în postarea Primăriei Șopârliața.

Potrivit datelor CMJ , în Olt, la această dată, sunt doi veterani de război ce au depășit centenarul, alți doi care au 100 de ani, iar unul, din Potelu, comuna Ianca, care în octombrie va împlini 99 de ani.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here