ITM Olt – Rezultate controale martie 2023

0
242

 În luna martie 2023, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 205 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 245 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:

  • neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de
  • muncă;
  • neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
  • netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
  • neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
  • neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
  • neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave s-au aplicat 116 sancțiuni, din care 111 avertismente și 5 amenzi în valoare totală de 91.000 lei.

În luna martie 2023, inspectorii de muncă au identificat 4 persoane care desfășurau muncă nedeclarată (1 persoană la un angajator din Caracal – întreținere și reparații auto, 3 persoane la un angajator din Slatina – confecții textile), celor 2 angajatori care le foloseau fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 80.000 lei.

De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 5 evenimente, soldate cu 4 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă și o persoană decedată în timpul programului de lucru din cauze patologice.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here