Intensificarea acţiunilor de control în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

0
241

Având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, când în mod tradiţional creşte consumul de alimente de origine animală şi nonanimală, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt a iniţiat şi derulează, la nivel judeţean, începând cu data de 28 martie 2023, programul de control oficial și măsurile de supraveghere sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor pentru a asigurara comercializarea unor alimente sigure şi pentru prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare .

Controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agroalimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare, etc).

 

La nivelul Direcţei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt,  a Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale (CSVSAO), din localiţăţile Slatina, Balş, Caracal, Corabia, Drăgăneşti Olt, Scorniceşti, în perioada 28 martie 2023 – 17 aprilie 2023 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Sărbătorilor Pascale Ortodoxe) va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, va fi afișat programul de lucru (luni – vineri 08 ³º – 17 ºº, sâmbăta – 07 3º – 14 ºº,  iar duminică 07 3º – 12 ºº), locaţii în care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală de specifice perioadei, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică .

Inspectorii Direcţei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt vor colabora cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, vor efectua controale în târguri, pieţe şi în trafic asupra transporturilor de animale, produse de origine animală şi nonanimală, pentru :

  • verificarea condițiilor de igienă, a dezinfecției și a documentelor de autorizare sanitar veterinar a mijloacelor auto utilizate pentru transportul animalelor;
  • verificarea documentele însoțitoare ale animalelor (certificate veterinare care să ateste sănătatea mieilor şi documente care să cuprindă informaţii despre lanţul alimentar).

Se recomandă consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare specifice acestei perioade, numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care sunt supuse controalelor sanitare veterinare, pentru a preîntâmpina  apariţia îmbolnăvirilor.

În ceea ce privește sacrificarea mieilor aceasta se realizează în abatoare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea ovinelor.

De asemenea, sacrificarea mieilor se poate realiza și în locurile organizate, amenajate temporar, în care se asigură supraveghere sanitară veterinară, numai la solicitarea scrisă din partea primăriilor care doresc să organizeze asemenea spații.

Până la acesată dată există o singură solicitare scrisă din partea Primăriei comunei Osica de Sus, pentru avizarea temporară a spațiului din incinta târgului săptămânal, pentru data de 09.04.2023 (duminică) și data de 15.04.2023 (sâmbătă).

Pentru sesizări/reclamații în domeniul siguranței alimentelor se poate apela la numerele de telefon : 0372753837/ 0372753838.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here