Simplificarea accesului instituțiilor statului la datele ANCPI

0
362

ANCPI permite accesul Ministerului Culturii la date din sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară. Reprezentanții ANCPI și Ministerului Culturii au stabilit, în cadrul unei întâlniri de lucru care a avut loc miercuri, 24 august, modalitățile tehnice prin care se va realiza accesul gratuit la cărțile funciare.

Ministerul Culturii poate solicita acces gratuit la informații din cărțile funciare existente în sistemul informatic al ANCPI, conform Ordinului directorului general al ANCPI nr. 813/2022 privind aprobarea condițiilor de acces la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară. Dreptul de acces la informații din baza de date va fi nominal și acordat exclusiv pentru îndeplinirea unor activități punctuale, cu condiția deținerii semnăturii electronice bazate pe certificat calificat.

Simplificarea accesului instituțiilor statului la datele și informațiile pe care le administrează ANCPI reprezintă, în primul rând, încă un pas pentru creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor. Pe de altă parte, suntem, totodată, mai aproape de interconectarea bazelor de date ale instituțiilor statului român, ceea ce înseamnă eficientizarea activității administrației centrale și locale. Acest lucru este o prioritate pentru conducerea ANCPI”, a declarat Hajnalka Ildiko VIG, președinte-director general al ANCPI.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here