Peste 20 de șoferi au rămas pietoni

0
1126

Polițiștii de la rutieră sunt mereu cu ochii pe șoferii vitezomani și pe cei care încalcă relulile de circulație.

În numai 24 de ore au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica, 87 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, dintre care 22 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise și o sancțiune contravențională pentru efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară.

De asemenea, au mai fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale pentru alte abateri prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, au fost reținute 23 de permise de conducere, dintre care 22 pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 de km/h și unul pentru efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară, fiind reținute și două certificate de înmatriculare.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here