Liceenii din Olt susțin simularea Bacalaureatului. Peste 1200 au chiulit de la prima probă

0
1327

Ieri, astazi și mâine între orele 9.00 și 12.00, în toate unitățile de învățământ liceal din județul Olt, liceenii din anii terminali susțin simularea la cele trei probe din cadrul examenului de Bacalaureat 2022.

Potrivit inspectorului general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, nu au existat probleme în privința organizării acestei simulări, toate unitățile de învățământ cu clase liceale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp.

“Din cei 3.508 elevi care puteau susține simularea probei A. a examenului de Bacalaureat 2022, au fost prezenți 2.302 elevi , iar 1206 elevi au absentat. Nu au fost raportate situații de elevi eliminați’’, a declarat Bărbulete.

Astăzi susțin proba scrisă – proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar mâine proba la alegere a profilului sau specializării (fizică, chimie, biologie, informatică, logică, economie, sociologie, psihologie, filosofie, geografie).

Pe 14 aprilie vor fi afisate rezultatele. “La finalul probelor se va face o analiză. Vom compara procentul de promovabilitate cu cel de anul trecut, dar vom ține cont și de alți factori. Dacă se va constata că este nevoie vom avea inspecții tematice și vom recomanda ca în școli să fie facută pregătire, acolo unde este nevoie. Am în plan să reiau discuțiile cu reprezentanții Universității din Craiova pentru reluarea pregătirilor cu profesori universitari în liceele din județ”, a completat șeful ISJ Olt.

Notele obținute la simulare vor fi trecute în catalog doar la cererea scrisă a părinților sau a elevilor. Săptămâna viitoare vor susține simularea la Evaluarea Națională și elevii de a VIII- a.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here