ACTIVITĂȚI DE VERIFICARE ÎN CONTEXT COVID -19

0
514

În ultimele 72 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul noilor reglementări legislative.

Astfel, au fost verificate persoanele aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsuri impuse, în contextul stării de alertă.

La activităţile de verificare desfășurate au participat, zilnic, aproximativ 300 de forţe de ordine, fiind verificate 192 de societăți comerciale, precum şi 169 de mijloace de transport persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 99 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020, în valoare totală de 3.000 de lei, dintre care 96 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 3.000 de lei și 3 sancțiuni cu avertisment, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Pentru sănătatea proprie și a celor din jur, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție dispuse de autoritățile sanitare, să poate masca de protecție și să evite, pe cât se poate, aglomerația.

Poliţiştii olteni continuă acţiunile pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror evenimente negative.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here