5000 PERSOANE LEGITIMATE DE POLIŢIŞTI ÎN ULTIMELE 48 ORE

0
536

În ultimele 48 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul noilor reglementări legislative. Astfel, au fost verificate persoanele aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsurilor impuse, în contextul stării de alertă. La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 260 de forţe de ordine, fiind verificate 151 de societăți comerciale, precum şi 153 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate și verificate aproximativ 5.000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020, în valoarea totală de 18.050 de lei, dintre care 145 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 13.050 de lei și 10 sancțiuni pentru pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în valoare de 5.000 de lei. Polițiștii olteni recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație. Reamintim faptul că nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii nr. 55/2020, cu amenda între 500 și 2.500 de lei. Cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la restricțiile de circulație a persoanelor.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here