Documente necesare pentru obtinerea autorizatiei de mediu

0
503

O activitate noua, precum si una deja existenta, cu posibil impact asupra mediului, necesita autorizatie de mediu. Pentru a obtine actul administrativ este nevoie de realizarea de catre titular a unui dosar, pe care il va depune ulterior la autoritatea competenta pentru protectia mediului. Pentru realizarea dosarului insa, sunt necesare mai multe documente prevazute la art.8, alin.(1) din Ordinul nr.1798/2007.

Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi, cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune. La solicitarea unei autorizații de mediu titularul activităţii depune la autoritatea competentă pentru protecția mediului un dosar. Potrivit reprezentantilor APM Olt, dosarul trebuie sa cuprinda documentaţia prevăzută la art.8, alin.(1) din Ordinul nr.1798/2007 și anume: cererea pentru eliberarea autorizaţiei de mediu; fişa de prezentare şi declaraţie, potrivit anexei nr. 2; dovada că a făcut publică solicitarea prin cel puţin una dintre metodele de informare prevăzute în anexa nr. 3; planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă a obiectivului; procesul-verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul de mediu întocmit potrivit Ordinului ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 860/2002*) pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, nota privind stadiul de realizare a programului pentru conformare existent”.

Totodata, este necesar formularul de înregistrare prevăzut în tabelul nr. 1 din anexa nr. 5, însoţit de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activităţii grădinilor zoologice, acvariilor publice şi centrelor de reabilitare şi/sau îngrijire.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here