Inca doua localitati din Olt, in scenariul galben

0
566

Marti, 16 martie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat Hotărârea nr. 22/16.03.2021 cu privire la introducerea de restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului. Astfel, pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, prevăzute de Hotărârea Guvernului României nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a hotărât, pe baza datelor puse la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică, că încadrarea localităţilor din judeţul Olt în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este următoarea: I. Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori: Potcoava (rata de incidenţă -1,93/1.000 de loc.) și Icoana (rata de incidenţă -1,75/1.000 de loc.). Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 17.03.2021, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 293/2021, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență: 1. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului; 2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 22:00; 3. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 22:00; 4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. Pentru operatorii economici prevăzuți la pct. 2 și 3 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Reprezentantii Institutiei Prefectului reamintesc ca pentru localităţile judeţului Olt – cu excepția celor menționate la pct. I, precum şi a localităţilor menţionate la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 17/05.03.2021 (Morunglav, Vulpeni, Milcov şi Iancu Jianu), la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 18/08.03.2021 (Slătioara, Teslui, Balş, Piatra Olt şi Vădastra), la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 19/12.03.2021 (Obârşia, Baldovineşti, Slatina, Pârşcoveni, Băbiciu, Ştefan cel Mare şi Bărăşti) şi la art. 1, alin. (1) Hotărârea nr. 20/10.03.2021 (Baldovineşti, Băbiciu, Voineasa, Corabia, Găvăneşti şi Deveselu), adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – se aplică, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 293/2021, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență: 1. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului; 2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 22:00; 3. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 22:00; 4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Pentru operatorii economici prevăzuți la pct. 2 și 3 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Conform datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile în judeţul Olt, la data de 16.03.2021, este de 1,26/1.000 locuitori, iar în 44 de localităţi nu a fost înregistrat, în ultimele 14 zile, nici un caz pozitiv COVID-19. Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt pot fi consultate pe site-ul Instituției Prefectului-Județul Olt: https://ot.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here