Sute de amenzi aplicate de jandarmii olteni

0
881

Sute de amenzi au fost aplicate în ultima săptămână de jandarmii olteni. Oamenii legii au acționat pentru pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Astfel că,  jandarmii olteni au aplicat 269 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 207 avertismente şi 62 amenzi, în cuantum de 34.700  lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt,  Claudia Sandu: “efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt auacţionat pe raza judeţului Olt pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în zonele de competenţă. Pe timpul misiunilor,  jandarmii olteni au aplicat 269 de sancţiuni contravenţionale (207 avertismente şi 62 amenzi), în cuantum de 34.700  lei.  27  sancţiuni aplicate la Legea 61/1991 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice; 241 sancţiuni aplicate la Legea 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; o sancţiune aplicată la O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura; De asemenea, au fost constatate două infracțiuni cu doi autori pentru nerespectarea regimului piscicol.În   perioada   următoare   jandarmii   olteni   vor   continua   acţiunile   pentru   prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional. Recomandăm   cetăţenilor   să  se adreseze celei mai   apropiate  patrule   de   ordine   şi siguranţă publică când situaţia impune, iar în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112’’.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here