OLT: PROMOVABILITATEA LA DEFINITIVAT ESTE DE 70,42 %

0
1195

Rezultate slabe la examenul de definitivat: 70,42% dintre candidații prezenți au luat note peste 8 și au promovat examenul obligatoriu pentru exercitarea profesiei didactice și pentru avansarea în carieră.

ISJ Olt anunță că au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 50 de candidați cu medii între 8 și 10.

„Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8  pentru promovarea examenului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Olt.

În această sesiune, 78 de candidați olteni au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 77 de candidați, respectiv 91,03%, iar dintre aceștia șase s-au retras.  De remarcat faptul că niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nicio lucrare nu a fost anulată în centrele de evaluare.

Afișarea primelor rezultate s-a realizat atât la centrul de examen de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina – corpul A, cât și on-line, pe site-ul definitivat.edu.ro. Amintim că rezultatele de la definitivat 2020 au fost publicate  cu o zi mai devreme față de data stabilită în calendarul examenului.

Contestațiile se depun conform calendarului aprobat, la centrul de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de miercuri și joi, 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul menționat mai sus, în data de 4 august 2020.

Potrivit mormelor,  persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here