Slatineanca depistata, ca sustrăgea energie electrică

0
905

Jandarmii olteni au sprijinit astăzi în jurul orei 07:50 reprezentanții Distribuției Energie Oltenia în organizarea și desfășurarea unor acțiuni de inspecție și control în vederea depistării și instrumentării în teren a cazurilor de nerespectare a normelor legale de consum în domeniul energiei electrice ( consumul fraudulos prin sustragere de energie electrică).
Pe timpul acțiunilor desfășurate în comun, au fost constatate următoarele :
O femeie în vârstă de 47 de ani, a fost depistată la imobilul său din Mun. Slatina sustrăgând energie electrică prin folosirea unei instalaţii clandestine, racordată ilegal la reţeaua de distribuţie energie electrică prin intermediul unui conductor electric.
Jandarmii au legitimat persoana în cauză şi au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt (faptă prevăzută şi sancţionată art. 228 C. Pen.) şi a infracţiunii de folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (faptă prevăzută şi sancţionată art. 92 (2) din Legea 123 din 10 iulie 2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale.
Documentele întocmite vor fi înaintate organelor de urmărire penală competente, pentru continuarea cercetărilor.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here