Probele de admitere la liceele vocaționale, înlocuite sau modificate din cauza pandemiei

0
2036

Pandemia de coronavirus schimbă și modalitatea de susținere a probelor eliminatorii de admitere la liceele vocaționale.
Potrivit calendarului de admitere la liceu, ce nu a fost modificat până acum, săptămâna viitoare, elevii care vor să urmeze un liceu vocațional, pedagogic, militar sau sportiv, ar trebui să susțină probele de aptitudini.
Dar până la această dată nu se cunoaște modul în care vor fi organizate. Astfel încât să se respecte distanțarea socială. La această oră există câteva discuții care implica înlocuirea unor probe, sau eliminarea altora.
La liceul sportiv vor fi eliminate unele probe, iar acolo unde exista un partener, acesta va fi înlocuit cu unul imaginar.
„Am stabilit în videoconferința de zilele trecute să fie eliminate probele de rezistență la atletism și fotbal, iar acolo unde era un partener acesta să fie înlocuit. Problema cea mai mare a fost la lupte și judo unde există contact direct. S-a pus problema unui manechin dar acesta ar trebui dezinfectat după fiecare candidat, astfel că aici se va lucra cu un partener imaginar”, a declarat Toma Prună, inspector școlar ISJ Olt.
La LPS Slatina, potrivit directorului Iulian Perpelea, pentru anul școlar viitor au fost aprobate 56 de locuri pentru șapte specialități.
„Avem aprobate 5 locuri la atletism, 15 la fotbal, 12 locuri la handbal, la lupte 10 și la judo 5, iar la tenis de masă și volei sunt câte 5, respectiv 4 locuri libere. Momentan nu am fost anunțați cum vor fi organizate probele’, a declarat Perpelea.
Sub semnul incertitudinii sunt și probele ce urmeză să fie sustinute pentru admiterea la liceele pedagogice.
„Au fost discuții și despre liceele pedagogice. Există un draft prin care probele la sport, muzica și desen să fie înlocuite cu mediile la aceste discipline din clasele a V-a, VII-a. Și în această situație nu e ceva concret, bătut în cuie”, a completat inspectorul școlar ISJ Olt.
Potrivit conducerii Liceului Teoretic ‘Nicolae Titulescu’ pentru anul școlar următor au fost avizate două clase de pedagogic. Mai exact, se va da admitere pentru 28 de locuri de învățători și tot atâtea de educatori-puericultori.
Într-o situație identică sunt și elevii care vor să urmeze cursurile la clasele de limbi moderne.
În acest moment Ministerul nu a dat publicității modalitățile de admitere la liceu în actualul context epidemiologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here