În spitalul Caracal se fac pregătiri pentru tratarea pacienților cu COVID-19

0
1175

După ce spitalul Caracal a fost desemnat spital suport pentru tratarea cazurilor confirmate cu COVID 19 au început și investițiile. Conducerea unității medicale cere Ministerului Sănătății paturi pentru ATI, aparate de ventilare, montoare de funcții vitale și multe alte echipamente, ce vor ajuta la tratarea pacienților.


„Conducerea Spitalului Caracal a solicitat Ministerului Sănătăţii achiziţia în regim de urgenţă a opt aparate de ventilaţie, zece monitoare funcţii vitale, zece injectomate, un aparat mobil pentru radiologie şi un container pentru asigurarea triajului bolnavilor respiratori . Spitalul solicită sprijinul autorităţilor centrale pentru urgentarea livrării materialelor sanitare şi echipamentelor de protecţie pentru prevenirea infectării cu Covid-19. Directorul Spitalului, Marian Mitran, susţine că unitatea medicală dispune de resurse financiare, dar întâmpină probleme în legatură cu respectarea din partea furnizorilor a comenzilor cu materiale sanitare şi dezinfectanţi şi cu respectarea termenelor de livrare” se arată într-un comunicat de presă emis de Primăria Caracal.
Potrivit managerului unități medicale din Caracal, Marian Mitran, până în acest moment , spitalului i-au fost alocate 10.000 de măşti chirurgiale, din cele 35.000 comandate, iar restul vor ajunge luna viitoare. De altfel , săptămâna viitoare, pe 2 aprilie, sunt așteptate să fie livrate și 100 de combinezoane de protecţie .
Potrivit conducerii spitatului, luna trecută, au fost majorate stocurile cu materiale sanitare şi dezinfectanţi, ceea ce a asigurat necesarul pentru pacienţi şi personalul propriu. În prezent, unitatea are în stoc substanţe dezinfectante pentru a face faţă în eventualitatea apariţiei unei perioade critice.
Începând din 24 martie, de când a fost desemnat spital suport pentru tratarea pacienților cu COVID 19, în unitatea medicală din Caracal au fost suspendate pentru o perioadă de 14 zile internările pentru intervenții chirurgicale și alte tratamente, au fost suspendate consultațiile în ambulatoriu și s-a efectuat externarea pacienților care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu îngrijire în sistemul spitalicesc.

Reporter: Georgeta Trusca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here