189 de elevi olteni vor da admitere la Colegiile Militare

0
1341

Pandemia de SARS-CoV 2 schimbă admiterea la Colegiile Militare, ca de altfel la toate unitățile de învățământ vocațional.
Dacă la liceele sportive și la profilul pedagogic și bilingv probele au fost modificate, la unitățile de învățământ ale MApN admiterea se va face pe bază de dosar.

Anul acesta nu se mai susține testul de verificare a cunoștințelor la limba și literatura română și matematică. Probele de selecție vor fi reluate în perioada 18 – 22 mai 2020, iar candidații vor fi planificați și anunțați telefonic de personalul birourilor informare-recrutare. Examinarea medicală va avea loc în perioada 18 mai – 05 iunie 2020. Finalizarea dosarelor de candidat va avea loc până la data de 12 iunie 2020.
,,În vederea admiterii, candidații vor fi ierarhizați și repartizați computerizat, prin aplicația informatică ADLIC, în limita cifrei de școlarizare aprobate pentru fiecare colegiu național militar, în ordine strict descrescătoare a mediei de admitere prevăzută la pct. I, din anexa nr. 2 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 4948 din 27 august 2019 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 și a opțiunilor exprimate. MEDIA DE ADMITERE, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80% și media generală de absolvire a claselor V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere”, a anunțat ministerul.
La nivelul județului Olt avem aproape 200 de elevi de a VIII-a care au optat să susțină admiterea în mare parte pentru Colegiul Militar din Craiova. De la reînființarea acestei unități de învățământ numărul elevilor care au optat pentru acest profil a crescut.
„În acest moment avem 189 de elevi înscriși pentru Colegiile Militare, cei mai mulți sunt pentru Craiova. Ei vor susține probele eliminatorii la sport, testarea medicala și psihologică, dar nu vor mai susține testarea de admitere. Vor intra cu media de la Evaluarea națională și cu media din V- VIII”, a spus lct. col. Adrian Țurlea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here