Subiectul Zilei

DIRECTORII ȘCOLILOR PE „FĂRAȘ”

Pe 9 ianuarie directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ din Olt, află dacă sunt sau nu pe lista celor ce pleacă acasă....

Percheziții în Olt, Dolj, Ilfov și Brașov. Persoane bănuite de spălare...

15 percheziții au avut loc în această dimineață in patru județe, printre care și Olt. Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe...

FINANȚIȘTII OLTENI PROTESTEAZĂ, DIN NOU

Oltenii care au avut dimineață treburi de rezolvat la Finanțe s-au lovit de protestul acestora. Angajații au ieșit, din nou, în fața instituției pentru...

29 IULIE – ZIUA IMNULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI

In fiecare an, la data de 29 Iulie, este marcata Ziua Imnului National, „Desteapta-te, romane!”, ocazie cu care, au fost organizate manifestari pe platoul...

LICEUL „PETRE PANDREA” – ȘCOALĂ EUROPEANĂ

Mâine, Ministerul Educației va acorda cele 90 de titluri de ‘Școli Europene’. Din Olt, pentru a doua oară, Liceul Teoretic”Petre Pandrea” primește această certificare...

CONDUCEŢI PRUDENT, MANIFESTAŢI ATENŢIE SPORITĂ ÎN TRAFIC!

Iarna si-a intrat in drepturi, iar judetul nostru se afla sub incidenta unor avertizari meteorologice de ninsori, viscol si temperaturi scazute. Pentru a preveni...

FĂRĂ COZI LA BEJ

Organizarea BEJ Olt a fost exemplară. Depunerea buletinelor de vot de catre cei 380 de președinți ai secțiilor de vot s-a încheiat la ora...

284 DE OLTENI S-AU VACCINAT ÎN 24 DE ORE

In prima zi de vaccinare anti-COVID, în Olt au fost imunizate 284 de persoane. În schimb lista celor aflați in așteptare cu sau fără...

PRIMĂRIILE AU AJUNS LA FUNDUL SACULUI

Cu două luni înaintea sfârșitului de an mai multe primării au ajuns la fundul sacului. Grav este faptul că nu mai sunt bani pentru...

GEOMETRIA FACE DIFERENȚA LA EVALUARE

Geometria a pus probleme elevilor care au susținut astăzi ultima probă de la Evaluarea Națională. Cu toate acestea se așteaptă la note mari, mult...

OAMENI ȘI LOCURI