Elevii Școlii Gimnaziale Mărunței au participat la o activitate educativ-preventivă organizată în colaborare cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară.
Discuțiile au vizat prevenirea consumului de alcool, tutun și droguri, combaterea bullying-ului și a hărțuirii în mediul online, dar și importanța alegerilor responsabile.
Unul dintre subiectele abordate a fost curajul de a refuza tentațiile și presiunile anturajului, elevii fiind încurajați să adopte comportamente sănătoase și să ia decizii care să nu le pună în pericol viitorul.

„Curajul de a spune NU! Importanța verticalității și a alegerilor responsabile în fața provocărilor legate de consumul de alcool, tutun și droguri”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.
De asemenea, polițiștii le-au vorbit copiilor despre respectul reciproc și consecințele comportamentelor agresive, atât în colectivul școlar, cât și pe rețelele de socializare.
„Respectul începe cu fiecare dintre noi! Prevenirea bullying-ului și a cyberbullying-ului, prin exemple concrete din viața de zi cu zi a elevilor”, este un alt mesaj transmis în cadrul întâlnirii.
Activitatea a urmărit și dezvoltarea unor relații sociale sănătoase, elevii primind sfaturi practice despre cum să evite situațiile cu potențial periculos.
La final, reprezentanții școlii au mulțumit polițiștilor pentru implicare și pentru dialogul purtat cu elevii, subliniind că educația înseamnă nu doar acumularea de cunoștințe, ci și formarea caracterului, a respectului și a responsabilității.
Redactor: Roxana Mihalache




