Halloween, sărbătoare cu zâmbete pentru 30 de copii din centrele sociale ale DGASPC Olt

0
3

Tradiția evenimentelor dedicate Halloween-ului continuă la Caracal. 30 de copii beneficiari ai serviciilor sociale din Caracal și Slatina au avut parte de o zi specială, plină de jocuri, surprize și voie bună, în cadrul unei acțiuni organizate cu sprijinul Ligii Tinerilor Social Democrați Olt, DGASPC Olt și Mobility Social Sports.

Evenimentul a reunit 40 de tineri din cadrul TSD Olt, care s-au implicat activ în organizarea activităților și le-au fost alături celor mici pe parcursul întregii zile. Copiii au participat la ateliere de pictură pe față și creație, jocuri și concursuri, dar și la o paradă a costumelor specifice sărbătorii de Halloween.

Atmosfera a fost completată de decoruri tematice, dovleci sculptați și numeroase surprize. La final, toți participanții au primit diplome și pachete cu dulciuri și cadouri.

Rădița Piroșcă, directorul DGASPC Olt, a evidențiat importanța unor astfel de inițiative pentru copiii aflați în sistemul de protecție socială.

„Astfel de activități înseamnă foarte mult pentru copiii noștri. Dincolo de jocuri, concursuri și cadouri, este important că le oferim ocazia să se bucure de experiențe frumoase, să socializeze și să simtă că sunt parte a comunității. Le mulțumim tuturor celor implicați pentru timpul, energia și generozitatea de care au dat dovadă”, a transmis Rădița Piroșcă.

Organizatorii au subliniat că evenimentul a fost mai mult decât o petrecere tematică, fiind o ocazie de a promova solidaritatea, incluziunea socială și implicarea tinerilor în viața comunității.

Prin astfel de acțiuni, copiii beneficiază de momente de bucurie și apropiere, iar colaborarea dintre instituții și organizațiile locale demonstrează că implicarea comunității poate aduce schimbări pozitive în viața celor vulnerabili.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.