ACȚIUNE DE INFORMARE A CRESCĂTORILOR DE OVINE ȘI CAPRINE ȘI DE INSTRUIRE A MEDICILOR VETERINARI DE LIBERĂ PRACTICĂ LA DSVSA OLT

0
7

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt informează că, în data de 27.10.2026, a organizat și convocat la discuții pe toti medicii veterinari oficiali, o parte din medicii de liberă practică împuterniciți si crescători de ovine și caprine din județul Olt.

În cadrul ședinței, conducerea DSVSA Olt a accentuat pe informarea corectă și furnizarea tuturor datelor tehnice necesare fermierilor și crescătorilor de ovine și caprine pentru derularea în condiții de maximă siguranță a campaniei de vaccinare de urgență împotriva Variolei Ovine și Caprine (VOC) și a Pestei Micilor Rumegătoare (PMR).

Obiectivele principale ale întâlnirii și regulile stricte de implementare includ:

– Colaborare totală pe lanțul de comandă: DSVSA Olt face un apel ferm către fermieri pentru a coopera strâns cu reprezentanții instituției și cu medicii veterinari de liberă practică împuterniciți din teritoriu.

– Preluarea solicitărilor din teritoriu: Ședința a oferit un cadru deschis pentru ascultarea problemelor, preluarea doleanțelor și rezolvarea operativă a problemelor semnalate de crescătorii de animale.

– Controlul strict al vaccinurilor: Dozele ce vor fi primite vor fi gestionate direct de DSVSA Olt și se administrează exclusiv sub supravegherea medicilor veterinari oficiali, prin intermediul medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți .

– Interdicția vaccinării parțiale și restricții de mișcare: Nu este permisă vaccinarea parțială în cadrul aceleiași exploatații. Până la finalizarea integrală a campaniei, exploatațiile în care s-a efectuat vaccinarea vor fi supuse unor restricții stricte de mișcare. În cazuri temeinic justificate, mișcarea animalelor va fi aprobată exclusiv către abatoare.

– Identificarea obligatorie a animalelor: Imunizarea se realizează doar pe animale identificate și înregistrate în baza națională de date (BND). Pentru efectivele neidentificate, se va proceda de urgență la identificarea și înregistrarea animalelor în  conformitate cu prevederile Ordinului președintelui ANSVSA nr. 208/2022.

– Monitorizare și trasabilitate europeană: Toate datele privind vaccinările vor fi introduse în Baza Națională de Date (BND – SNIIA), în deplină conformitate cu prevederile Regulamentului Delegat (UE) 2023/361. DSVSA Olt va menține o evidență permanentă, strictă și transparentă a tuturor exploatațiilor și animalelor vaccinate.

DSVSA Olt a organizat o ședință de instruire cu toți medicii de liberă practică împuterniciți și cu medicii veterinari oficiali, în vederea stabilirii tuturor detaliilor tehnice referitoare la desfășurarea campaniei de vaccinare la nivelul județului Olt, care se va derula în cea de-a treia etapă de imunizare la nivel national.

Conducerea DSVSA Olt reamintește că restricțiile temporare privind circulația ovinelor și caprinelor pe întreg teritoriul României rămân în vigoare. Aceste măsuri ferme sunt pe deplin justificate din punct de vedere epidemiologic pentru a preveni extinderea bolilor și pentru a proteja patrimoniul zootehnic.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolilor şi consecinţele economice grave generate de apariţia lor. 

Vaccinarea de urgență reprezintă un pilon esențial pentru reducerea riscurilor sanitare și un pas extrem de important pentru ridicarea restricțiilor de mișcare și deblocarea exporturilor de animale vii.

Redactor: Lupu Geanina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.