La data de 18 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Vișina, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Brastavățu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
În fapt, la data de 17 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Vișina au fost sesizați de către un bărbat de 50 de ani, din comuna Brastavățu, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost amenințat cu moartea de către fiul acestuia. Întrucât, în urma completării formularului de evaluare a riscului, a rezultat existența unui risc iminent, polițiștii au emis pe numele tânărului un ordin de protecție provizoriu.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a dispunerii măsurilor legale.
Ulterior, la data de 18 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Vișina au fost sesizați cu privire la faptul că tânărul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că tânărul s-ar fi deplasat la domiciliul tatălui său, unde l-ar fi agresat fizic și amenințat cu moartea pe acesta. În cauză, polițiștii au întocmit un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, violență în familie și amenințare.
În urma administrării probatoriului, la data de 18 octombrie, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Ulterior, la data de 19 octombrie, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Corabia, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Redactor: Lupu Geanina



