95% dintre românii chestionați ar folosi RO Wallet. Portofelul digital al României va fi lansat din 2027.

0
6

Românii sunt tot mai interesați să își aibă documentele oficiale direct pe telefon. Un sondaj prezentat de Ministerul Afacerilor Interne arată că 95% dintre participanți ar folosi RO Wallet, aplicația prin care documentele de identitate vor putea fi păstrate și prezentate în format digital.

Sondajul național a fost realizat în perioada 13-27 septembrie 2026 și a adunat 3.065 de răspunsuri complete. Dintre participanți, 85% au spus că vor folosi cu siguranță aplicația, în timp ce 10% consideră că este probabil să o utilizeze.

Cele mai dorite documente în portofelul digital sunt cartea de identitate – 96%, permisul de conducere – 94% și cardul de sănătate – 92%.

Aplicația ar putea fi folosită în mai multe situații de zi cu zi. 89% dintre respondenți au indicat controalele în trafic, 84% interacțiunea cu instituțiile publice, iar 79% utilizarea la medic sau farmacie.

Totodată, 78% dintre cei chestionați ar folosi RO Wallet în relația cu banca.

Și atunci când călătoresc în străinătate, românii văd un posibil avantaj al aplicației: 92% dintre respondenți spun că ar utiliza portofelul digital în călătorii și la frontieră.

Un aspect important pentru utilizatori este însă modul în care sunt protejate datele personale. 84% dintre participanți vor ca aplicația să ofere un istoric al accesărilor, astfel încât să poată vedea cine și când le-a verificat datele. Alți 77% vor să poată decide ce informații transmit și cui.

Chestorul de poliție Răzvan-Iulian Jiga, director al DGCTI din cadrul MAI, spune că dezvoltarea aplicației are la bază tocmai nevoia utilizatorilor de a păstra controlul asupra propriilor date.

„Rezultatele sondajului confirmă că cetățenii își doresc o platformă sigură pentru gestionarea documentelor lor. Aceștia vor să poată folosi aplicația atât în România, cât și în spațiul Uniunii Europene”, a declarat Răzvan-Iulian Jiga.

Oficialul MAI a subliniat și principiul după care este construită aplicația:

„Construim RO Wallet pornind de la un principiu esențial: fiecare cetățean decide ce date transmite, cui le transmite și în ce scop.”

Potrivit reprezentanților MAI, utilizarea aplicației nu va permite altor persoane să afle dacă un anumit cetățean folosește portofelul digital.

„Utilizarea aplicației rămâne privată — nimeni nu poate vedea dacă o persoană folosește RO Wallet, unde îl folosește sau în ce scop”, a mai precizat directorul DGCTI.

Când va putea fi folosit RO Wallet

Lansarea se va face în mai multe etape. Începând cu ianuarie 2027, titularii cărții electronice de identitate vor putea să se înroleze de la distanță, folosind cipul CEI, tehnologia NFC și PIN-ul cardului.

Pentru persoanele care dețin cartea de identitate clasică, înrolarea este prevăzută pentru trimestrul al treilea din 2027, după verificarea identității în prezență.

Înainte de lansarea pentru public, pe 31 octombrie 2026 este programată disponibilitatea mediului de testare și a aplicației mobile pentru partenerii care vor integra RO Wallet.

Aplicația este dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne ca portofel european pentru identitate digitală al României, în cadrul regulamentului european eIDAS 2. Documentele vor putea fi utilizate atât în România, cât și în celelalte state ale Uniunii Europene, inclusiv pentru identificarea online și offline și pentru semnarea electronică.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.