În noaptea de 27 spre 28 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Brebeni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
În fapt, la data de 26 iulie 2026, în jurul orei 22:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat de către Spitalul Județean de Urgență Slatina cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe s-a prezentat o femeie, în vârstă de 80 de ani, din comuna Brebeni, care prezenta leziuni în urma unei agresiuni.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în seara aceleiași zile, în jurul orei 20:00, în timp ce femeia se afla la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, aceasta ar fi fost agresată fizic cu un obiect contondent de către fiul său, un bărbat de 54 de ani. În urma agresiunii, femeia a necesitat îngrijiri medicale, prezentându-se la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina. Persoana vătămată nu a dorit completarea formularului de evaluare a riscului, emiterea unui ordin de protecție provizoriu și nici formularea unei plângeri penale împotriva fiului său.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale. În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat unității de parchet cu propuneri legale. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Reamintim că ordinul de protecție reprezintă o măsură legală importantă, instituită pentru protejarea persoanelor aflate în situații de violență domestică. Încurajăm toate persoanele aflate în astfel de situații să solicite sprijinul autorităților. Polițiștii, împreună cu instituțiile partenere, sunt pregătiți să intervină și să ofere suportul necesar pentru siguranța lor și a celor dragi.
Redactor: Geanina Lupu




