Bilanțul controalelor inspectorilor sociali – martie 2026

0
55

În luna martie 2026, inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, împreună cu cei ai agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială și ai agenției teritoriale a Municipiului București, au desfășurat 745 de misiuni de inspecție.

În urma controalelor, s-au înregistrat următoarele rezultate:

  • 914 măsuri dispusepentru remedierea deficiențelor constatate în domeniul asistenței sociale;
  • 41 sancțiuni contravenționaleaplicate, constând în amenzi și avertismente;
  • 000 lei– valoarea totală a sancțiunilor aplicate.

Acțiunile de control au avut ca obiectiv principal verificarea respectării cadrului legal privind furnizarea serviciilor sociale, stabilirea și acordarea beneficiilor de asistență socială, precum și asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități.

În acest context, verificările au vizat respectarea standardelor minime de calitate, a standardelor de cost aplicabile serviciilor sociale, evaluarea furnizorilor de servicii sociale în vederea acordării certificatului de acreditare, modul de stabilire, acordare și administrare a beneficiilor de asistență socială, respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, inclusiv accesibilizarea spațiilor și acordarea prestațiilor sociale, precum și monitorizarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse anterior prin actele de control.

În cadrul misiunilor de inspecție au fost identificate mai multe neconformități față de prevederile legale, dintre care menționăm:

  • Funcționarea unor servicii sociale fără respectarea standardelor minime de calitate;
  • Stabilirea costului mediu lunar de întreținere fără a se avea în vedere gradul de dependență al beneficiarilor;
  • Menționarea în contractele de acordare a serviciilor sociale a unor costuri inferioare standardului minim de cost;
  • Existența unor beneficiari puși sub interdicție prin hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2016–2018, pentru care măsurile de ocrotire nu au fost reexaminate în conformitate cu prevederile Legii nr. 140/2022;
  • Neasigurarea personalului de specialitate de îngrijire și asistență în raportul prevăzut de H.G. nr. 426/2020;
  • Neacordarea alocației de hrană în cuantumul stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 6/2026;
  • Neaccesibilizarea grupurilor sanitare.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin inspectorii sociali, va continua să fie prezentă în teren pentru a se asigura că legislația în domeniul asistenței sociale este respectată, drepturile beneficiarilor de servicii și prestații sociale sunt protejate, iar implementarea măsurilor dispuse este monitorizată atent, în conformitate cu termenele stabilite în procesele-verbale de control.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.