În perioada 10.04.2026 – 13.04.2026, oltenii vor avea în continuare acces la servicii farmaceutice! Chiar dacă unele farmacii vor fi închise, altele își vor modifica programul de funcționare. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Casei de Asigurări de Sănătate Olt:
„În această perioadă, 108 farmacii din cele 176 vor fi deschise în cel puțin o zi din cele 4 zile libere. Astfel, în zilele de 10 aprilie și 13 aprilie peste jumătate din cele 108 farmacii deschise în această perioadă, vor avea program de normal de lucru sau redus, în timp ce
sambătă 11 aprilie vor fi deschise peste 90 de farmacii, astfel încât accesul populației la medicamente și produse farmaceutice să fie asigurat. Cele mai multe farmacii vor fi inchise duminică 12 aprilie (prima zi de Paște), avand program doar 20 de farmacii”.

În Slatina, vineri, 10 aprilie, în intervalul orar 22:00 – 07:30 este deschisă farmacia DIANA : (Str. Basarabilor , Bl. 2bc , Sc.B, parter), pe 11 aprilie 2026 permanența este asigurată de Farmacia MEDICA (Str.Trandafirilor, Bl.7 , Sc.A , Ap.2-3) iar în prima și a doua zi de Paște permanența va fi asigurată de farmacia MEDIMFARM
(B-dul A.I. Cuza, Nr. 22, Bl. Fa21, parter).
Lista cu programul farmaciilor din județ în această perioadă poate fi consultată pe site-ul CAS Olt la adresa: https://cas.cnas.ro/casot/articole/program-farmacii-sf, iar
lista cu programul de permanentă la adresa: https://cas.cnas.ro/casot/farm-non-stop
Pentru a evita eventualele dificultăți în procurarea medicamentelor
cetățenii sunt sfătuiți să consulte din timp lista farmaciilor deschise și programul de permanență.
Redactor: Roxana Mihalache




