ACȚIUNE RUTIERĂ PE DN 6 PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI TRAFICULUI

0
26

Astăzi, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt desfășoară o nouă acțiune preventivă pe DN 6, unul dintre cele mai circulate tronsoane din județ, unde riscul producerii accidentelor rutiere rămâne ridicat, în special pe fondul nerespectării limitelor legale de viteză.

Activitățile sunt organizate în sistem „releu”, pe segmentele de drum aflate în competența structurilor rutiere, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.

În cadrul acțiunii, polițiștii utilizează echipamente de monitorizare a vitezei, precum și aparate pentru testarea conducătorilor auto în vederea depistării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

De asemenea, conducătorii auto opriți sunt informați cu privire la riscurile generate de comportamentele neconforme în trafic și sunt încurajați să adopte o conduită responsabilă, acțiunea având și un important rol preventiv și educativ.

La activități participă și reprezentanți ai Registrului Auto Român, care efectuează controale tehnice asupra autovehiculelor, pentru identificarea eventualelor defecțiuni ce pot afecta siguranța rutieră.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt subliniază, și de această dată, importanța respectării regulilor de circulație, responsabilitatea în trafic fiind esențială pentru prevenirea accidentelor și protejarea vieții.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.