2.751 de oameni au ajuns anul trecut la urgență după accidente cu trotinete electrice

0
22

Peste 2.700 de oameni au ajuns la spital, în 2025, după accidente cu trotinete electrice. Doi dintre ei au murit. Informația vine de la ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care atrage atenția și că cele mai multe victime sunt tineri cu vârsta de sub 20 de ani.

Cele mai multe cazuri sunt în rândul tinerilor: 646 de pacienți sub 20 de ani în 2024. În 2025, numărul a ajuns la 1.611.

Pentru medicii din serviciile de urgență, înseamnă traumatisme serioase, intervenții chirurgicale, iar pentru pacienți, perioade lungi de recuperare.

Datele centralizate la nivel național de Direcția de Medicină de Urgență din Ministerul Sǎnǎtǎții arată o creștere semnificativă a acestor accidente.

  • În 2024, 1.491 de persoane au fost tratate în unitățile de primiri urgențe după accidente cu trotinete electrice, iar 190 au avut nevoie de intervenții chirurgicale.
  • În 2025, numărul celor care s-au prezentat la Urgență a crescut la 2.751 de pacienți, dintre care 354 au necesitat intervenții chirurgicale. Au fost înregistrate și 2 decese.

 

Chiar și în primele luni din 2026, sunt deja 89 de prezentări în UPU, dintre care 9 au necesitat intervenții chirurgicale.

Trotinetele electrice sunt un mijloc de transport tot mai prezent în orașe. Tocmai de aceea ar trebui discutat mai des despre prevenție și prudență în utilizarea lor, poate chiar și de reguli mai clare în utilizarea lor.

Uneori, o clipă de atenție poate face diferența între un drum obișnuit și o vizită la urgență.

Trotineta electrică a devenit un simbol al libertății de mișcare pentru generațiile tinere, dar și un vector al riscului, atunci când este utilizată fără echipament de protecție sau în afara unor reguli clare. În câteva orașe din țară circulația trotinetelor pe străzi a fost restricționată.

Insa faptul că unele municipalități au început deja să interzică utilizarea trotinetelor electrice indică o reacție de moment, dar nu neapărat o soluție sustenabilă. Interdicția poate reduce riscul pe termen scurt, însă nu rezolvă problema de fond și anume integrarea în siguranță a noilor mijloace de transport într-un ecosistem urban deja aglomerat.

În noiembrie a intrat în vigoare legea care obligă proprietarii de trotinete electrice să încheie asigurări de răspundere civilă.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.