Recomandarea de vineri –Reguli privind organizarea și desfășurarea adunările publice cu caracter civic

0
15

Jandarmeria Olt continuă seria informativă „Recomandarea de vineri” cu Episodul 5, dedicat modului în care se desfășoară, în condiții de siguranță și responsabilitate, adunările publice cu caracter civic, precum cele organizate pentru exprimarea unor opinii sau susținerea unor demersuri de interes comun. Participarea la astfel de întruniri este un drept fundamental garantat de Constituția României, care prevede că acestea sunt libere și se pot organiza numai în mod pașnic și fără arme.

În acest sens, Legea nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice stabilește cadrul legal pentru buna desfășurare a acestor activități, definind responsabilitățile organizatorilor și ale participanților, precum și măsurile necesare pentru menținerea unui climat de ordine, respect și normalitate în spațiul public.

Adunările publice trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, cu protecția participanților și a mediului ambiant, în acord cu prevederile actului normativ menționat. Ele nu trebuie să afecteze folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, funcționarea instituțiilor sau activitatea operatorilor economici și nici să se transforme în situații care pot pune în pericol liniștea publică, siguranța persoanelor ori integritatea bunurilor.

De asemenea, legislația prevede că adunările publice nu pot fi continuate după ora 23:00, iar persoanele care au asupra lor obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente nu pot participa la astfel de întruniri.

În acest context, jandarmii olteni recomandă tuturor participanților:

  • să respecte indicațiile autorităților;
  • să urmeze recomandările jandarmilor și ale autorităților pentru a preveni orice incident;
  • dacă observă provocări, altercații sau grupuri cu comportament agresiv, să le evite și să anunțe imediat autoritățile;
  • dacă sunt însoțiți de copii, să îi țină aproape, întrucât aceștia se pot pierde ușor în zone aglomerate;
  • dacă sunt însoțiți de animale de companie, să se asigure că acestea sunt în siguranță, iar acolo unde legislația o impune sau talia animalului o necesită, să poarte botniță și lesă;
  • să nu blocheze căile de acces, drumurile publice sau zonele interzise;
  • în situația legitimării de către forțele de ordine, să respecte această măsură, întrucât este una legală și are ca scop protejarea tuturor participanților;
  • să acorde atenție bunurilor personale, deoarece în zonele aglomerate obiecte precum telefonul, portofelul sau geanta pot fi expuse riscului de sustragere.

Pentru prevenirea și documentarea eventualelor fapte antisociale, jandarmii vor realiza fotografii și filmări operative pe durata desfășurării evenimentelor, utilizând mijloacele tehnice din dotare, în conformitate cu legislația în vigoare. Jandarmeria Olt va continua să asigure măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor activități și să sprijine exercitarea în mod pașnic a drepturilor constituționale ale cetățenilor.

Redactor: Geanina Lupu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.