Recomandări ANSVSA pentru protejarea animalelor în condiții meteo severe

0
9

În contextul temperaturilor foarte scăzute, al vântului puternic și al ninsorilor, ANSVSA face apel la responsabilitate și transmite măsuri esențiale pentru bunăstarea animalelor.

  • Pentru animalele de companie
  1. Asigurati- va ca acestea beneficiază de adăpost, verificati-le sa nu fie acoperite de zăpadă, administrati-le apa si hrana calda;
  2. Dezlegați câinii astfel încât aceștia sa se poată misca pentru a preîntâmpina înghețul sau pentru a se adăposti in caz de viscol.
  • Pentru crescătorii de animale
  1. Asigurați adăposturi corespunzătoare, ferite de frig, vânt și zăpadă;
  2. Asigurați apă și furaje suficiente, de bună calitate;
  3. Verificați instalațiile de adăpare (risc de îngheț);
  4. Aveți echipamente de rezervă (generatoare), în special în fermele comerciale;
  5. Anunțați medicul veterinar sau DSVSA locală la orice semn de boală sau disconfort al animalelor.
  • Pentru transportatorii de animale vii
  1. Evitați transporturile pe vreme extremă, dacă nu sunt strict necesare;
  2. Asigurați microclimat adecvat, hrană și apă pe toată durata transportului;
  3. Reduceți densitatea de încărcare cu minimum 25% la temperaturi scăzute;
  4. Verificați traseul și porniți la drum imediat după încărcare;
  5. Monitorizați animalele pe parcurs (semne de stres termic: frisoane, îngrămădire, letargie).

Important:

  • Porcinele sunt foarte sensibile la frig – sub 0°C este obligatoriu controlul temperaturii;
  • Bovinele rezistă la frig dacă nu există curenți de aer;
  • Ecvinele pot fi transportate sub -20°C doar în vehicule dotate corespunzător.

Administrațiile locale au obligația de a asigura condiții corespunzătoare de adăpostire, îngrijire și neutralizare a deșeurilor animaliere.

ANSVSA, prin DSVSA județene, a dispus informarea tuturor factorilor implicați pentru respectarea măsurilor legale și protejarea animalelor în sezonul rece. Grija pentru animale înseamnă responsabilitate și respect.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.