ȘASE PERSOANE REȚINUTE PENTRU LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE, DISTRUGERE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

0
142

La data de 8 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut 6 bărbați cercetați pentru lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2026, în jurul orei 00:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Caracal, se manifestă o stare conflictuală între mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, care, din primele verificări, au stabilit faptul că un tânăr de 27 de ani, din municipiul Slatina, agent de pază al sălii de jocuri, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane, pe fondul unui conflict spontan. Totodată, în timpul conflictului, ar fi fost distruse mai multe bunuri din interiorul sălii și ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică.

În urma evenimentului, tânărul de 27 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ulterior, în jurul orei 02:00, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani și un tânăr de 22 de ani, ambii din municipiul Caracal, ar fi fost agresați fizic, în jurul orei 00:00, de persoane necunoscute, în timp ce se aflau în incinta aceleiași săli de jocuri de noroc.

Și în acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat persoanele implicate, respectiv 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 48 de ani, din municipiul Caracal și comuna Mărunței.

În baza probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele a 6 dintre aceștia au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cu privire la cel de-al șaptelea bărbat, polițiștii efectuează verificări în vederea depistării acestuia, întrucât se sustrage activităților de urmărire penală. În cursul zilei de astăzi, cele 6 persoane reținute urmează a fi prezentate unității de parchet competente, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.