Institutul Național de Statistică în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării organizează la nivel național a doua ediție a Competiției Europene de Statistică în România (CES).
Potrivit reprezentanților Institutului Național de Statistică:
”Obiectivele principale ale competiţiei sunt stimularea curiozităţii și interesului tinerilor pentru statisticile oficiale, încurajarea profesorilor de a utiliza metode moderne de predare și, nu în ultimul rând, evidențierea importanței statisticii în viața de zi cu zi. Competiția se adresează elevilor din învățământul liceal și are două faze: una națională, intitulată Olimpiada Națională de Statistică și faza europeană”.
Participarea la Olimpiada Naţională de Statistică se va face pe echipe, la două categorii de vârstă: Juniori (elevii de la clasele a IX-a și a X-a) şi Seniori (elevii de la clasele a XI-a și a XII-a).
Potrivit sursei menționate:
”Prima ediţie a Olimpiadei Naţionale de Statistică, desfăşurată în anul şcolar 2024-2025, s-a bucurat de succes în rândul elevilor din județul Olt, cu 24 de echipe înscrise în competiție, dintre care 16 la categoria juniori si 8 la seniori, iar în urma primei etape, din județul nostru s-au calificat în etapa următoare 20 de echipe. Reamintim că echipele au fost formate din 2-3 elevi de liceu din aceeași unitate de învățământ, iar un profesor a fost „profesor coordonator” și a efectuat înscrierea echipelor”.
Nu există o limitare a numărului de participanți, al echipelor din aceeași unitate de învățământ și nici a numărului de echipe coordonate de același profesor. La ediția curentă, participanţii se pot înscrie în perioada 15 noiembrie 2025 – 10 ianuarie 2026, exclusiv online, pe o platformă dedicată (poate fi accesată la linkul: https://www.statscompetition.eu/esc_RO/reg_index.do?L=18).
Detalii suplimentare privind modalitatea de înscriere la Olimpiada Naţională de Statistică, calendarul, regulamentul şi ghidul competiţiei sunt disponibile pe site-ul Institutului Naţional de Statistică: https://insse.ro/cms/ro/escolimpiada-2025-2026.
Calendarul Competiţiei Europene de Statistică CES- etapa naţională (Olimpiada Naţională de Statistică) 15 noiembrie 2025 – 10 ianuarie 2026
Perioada de înscriere 16 ianuarie 2026 – prima testare – etapa județeană (între orele 9:00 – 13:00)
23 ianuarie 2026 – Publicarea rezultatelor primei testări
16 februarie – martie 2026: depunerea lucrării aferente celei de-a doua testări – etapa națională
23 martie 2026: Anunțarea echipelor câștigătoare
Redactor: Roxana Mihalache




