REZULTATELE ACȚIUNILOR PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EXCESULUI DE VITEZĂ

0
31

În perioada 1 – 7 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea Serviciului Rutier, au acționat pe principalele artere rutiere din județ, pentru prevenirea și combaterea încălcării regimului legal de viteză.

Scopul acțiunilor a fost creșterea gradului de siguranță rutieră, responsabilizarea participanților la trafic și reducerea riscului de producere a accidentelor grave generate de viteză excesivă sau neadaptată condițiilor de drum. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat peste 580 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 120.000 de lei.

Ca măsură complementară a abaterilor constatate, au fost reținute 110 permise de conducere, dintre care: 106 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise și 4 pentru depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale.

Exemple semnificative:

  • La data de 6 septembrie, ora 00:40, un tânăr de 24 de ani, din comuna Mischii, județul Dolj, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DEX 12 cu 215 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional, iar permisul i-a fost reținut pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
  • În aceeași noapte, în jurul orei 01:00, un tânăr de 30 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, a fost surprins conducând pe DEX 12 cu 230 km/h. Și în acest caz, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar permisul i-a fost reținut pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Reamintim conducătorilor auto că viteza excesivă sau neadaptată rămâne una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pe drumurile din județ, pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.