S-a lansat proiectul “Sistem Next Generation 119”, implementat de ANPDCA, în parteneriat cu STS, în prezența a peste 100 de participanți din întreaga țară.
Una dintre componentele centrale ale modernizării constă în optimizarea infrastructurii liniei telefonice 119, cu accent pe creșterea capacității de răspuns și reducerea timpului de intervenție. Specialiștii STS, împreună cu echipa ANPDCA, lucrează deja la noul site 119, care va fi operaționalizat în perioada următoare. Pe platforma web va fi dezvoltată o aplicație de tip Chatbot pentru informare și suport, care va putea răspunde, în timp real, la întrebări frecvente.
Copiii au fost consultați în ceea ce privește arhitectura acestui Chatbot, care va fi gândită ca un instrument de răspuns la întrebările utilizatorilor, dar care va permite și conectarea directă cu personalul specializat din cadrul DGASPC.
De asemenea, sistemul va integra o platformă digitală avansată, care va furniza o hartă interactivă cu informații esențiale pentru echipele de intervenție: date de localizare, puncte de interes relevante și resurse utile în gestionarea cazurilor.
Helena-Omna Raicu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție:
„Modernizarea liniei 119 înseamnă, concret, faptul că vom putea să acționăm și să intervenim mult mai rapid, să-i ascultăm pe copii sau să le dăm un sfat atunci când au nevoie. În plus, ne vor putea scrie, chiar și anonim, și vor primi răspunsuri la întrebări care îi frământă sau vor citi despre situații în care s-ar putea regăsi. Cred că putem vorbi astfel, fără să greșim, despre o schimbare de abordare a modului în care apărăm și garantăm drepturile tuturor copiilor, în special dreptul la a fi și a se simți în siguranță.”
ANPDCA, în parteneriat cu STS, derulează acest proiect cu sprijinul Uniunii Europene, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027.
Redactor: Roxana Mihalache