Primăriile Potcoava și Grădinari au primit bani de la MDLPA

0
73

Proiectele a două primării din Olt au  primit finanțare de la Ministerul Dezvoltării. La nivel național, 30 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 452.351.919,46 de lei.

În Olt, proiectul ‘Înființare rețea de canalizare cu stație de epurare în satele Grădinari, Petculești, Runcu Mare, comuna Grădinari, județul Olt’ are o valoare de 18.750.000,00 lei. Iar Primăria Potcoava a primit finanțare de 6.829.756,96

lei pentru proiectul „Extindere reţele inteligente de distribuţie gaze naturale în oraşul Potcoava şi satele aparţinătoare Valea Merilor, Sineşti şi înfiinţare sistem inteligent de distribuţie gaze naturale satul aparţinător Trufineşti, localitatea Potcoava, jud. Olt”

Proiectele finanțate în aceastăa etapă vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a stațiilor de epurare, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.

”Prin toate programele pe care le coordonează, Ministerul Dezvoltării, alături de administrațiile publice locale, contribuie la dezvoltarea echilibrată a regiunilor României, la recuperarea decalajelor de dezvoltare între județe și la creșterea calității serviciilor publice la care să aibă acces cetățenii, îndeplinind, astfel, obiectivul de convergență cu economiile statelor mai avansate din Uniunea Europeană”, a precizat ministrul dezvoltării,  Adriana Veștea.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.