REȚINUT PENTRU AGRESIUNEA UNEI TINERE

0
150

La data de 22 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut un bărbat cercetat pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 21 august, în jurul orei 16.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, o tânără ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, pe bulevardul Antonius Caracalla. În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că o tânără, de 24 de ani, din comuna Grădinile, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, de 37 de ani, din comuna Brastavățu. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe baza probatoriului administrat, la data de 22 august, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here