Două primării din Olt se află printre administrațiile publice locale ale căror proiecte au primit finanțarea de la MDLPA.
La Gârcov vor fi asfaltate drumurile comunale prin Programul ‘Anghel Saligny’, valoarea lucrărilor se ridică la 10.054.326,10 lei.
‘Astăzi, 12.08.2024, a fost semnat contractul de finanțare extrem de important pentru comunitatea noastră, prin care proiectul „ASFALTARE DRUMURI COMUNALE ÎN SATUL GÂRCOV, COMUNA GÂRCOV, JUDEȚUL OLT” a primit undă verde, de către domnul Bobonete Niculiță, primarul comunei Gârcov, și domnul Adrian-Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Viitorul Gârcovului este în construcție, iar acesta este doar începutul!’, au anunțat reprezentanții Primăriei Gârcov.
Cel de-al doilea proiect semnat implică extinderea rețelei de apă potabilă și apă uzată din Perieți. Valoarea lucrărilor este estimată la 9 377 910, 43 lei.
La nivel național au fost semnate 44 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 569.745.638,99 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.
”Dezideratul nostru este ca toate regiunile țării să se dezvolte în egală măsură, astfel încât, prin intermediul contractelor semnate în cadrul Programului Național de Investiții ‘Anghel Saligny’, condițiile de viață ale cetățenilor se vor îmbunătăți, iar economiile locale vor fi stimulate”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Redactor: Georgeta Trușcă