Atenție șoferi! Un transport agabaritic traversează Oltul, pe DEx 12 și DN 65

0
1255

Timp de 10 zile pe drumurile din sudul țării se desfășoară un transport agabaritic. Oltul se află pe harta județelor traversate. DEx 12 și DN 65 sunt pe ruta transportului cu gabarit depășit.

În perioada 08.08.2024 – 17.08.2024 se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: IMGB – DN Centura București (partea de sud) – A1 – Pitești – DN65B – DN65 – Slatina – Drumul Expres Craiova – Pitești – DN65 – Găneasa – DN64 – Drăgășani – DN67 – Râmnicu Vâlcea – DN7 – Seaca – Centura Călimănești – DN7 – A1 – Boița – Sibiu – A1 – Ilia – DN7 – Lipova – A11 – A1 – Nădlac 2 PTF. Vehiculul transportă un generator rotor. Potrivit CNAIR, vehiclul are o lățime maximă de 2,75 m, masa totală 124 tone, lungime 26 m, înălțime 4 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră. Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră. Vehiculul va fi însoțit de autovehicule de însoțire autorizate și de echipaje ale poliției rutiere. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.