După contestații, procentul de promovabilitate la Evaluarea Națională, în Olt, a crescut cu aproape 0,30 la sută, adică de la 68,39% la 68,66%. 370 de absolvenți de clasa a VIII-a, din județul Olt, au depus contestații iar 219 dintre acestea fiind la limba și literatura română și 151 la matematică.
A crescut numărul candidaților cu medii peste 5 cu șapte. Dacă inițial erau 1.772 de absolvenți de gimnaziu care au avut peste media 5, în urma soluționării contestațiilor acesta a ajuns la 1.779. În schimb au rămas aceleași două medii de 10 ( Ariana Maria Aspra de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal și Anna Eika Dincă de la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina)
Sunt și elevi ale căror medii au scăzut după reevaluare. Vorbim despre elevul de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Slatina ce a avut 9,95 la limba și literatura română și 10 la matematică, iar după contestație de la română a luat 9,80, iar elevul de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina a depus contestații la ambele materii, iar dacă la matematică nota i-a rămas neschimbată – 9,95, la limba română aceasta a scăzut de la 9,90 la 9,85.
Un elev de la Școala Gimnazială Stoenești, care a avut inițial 7,55 la română, iar după rezolvarea contestației a obținut doar 6,80, iar cu 3,50 la matematică, media lui finală este de 5,15.
La polul opus se numără, printre alții, un absolvent de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială „Gheorghe Popescu” Mărgineni Slobozia – Scornicești care a luat 7,90, iar după contestația de la limba și literatura română a crescut la 8,85, la matematică a avut 5,75, media finală fiind 7,30.
În continuare, și după rezolvarea contestațiilor rămân cei șapte elevi care au luat nota 10 la limba română, dar și 15 care au luat nota 10 la matematică.
Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Școlar Județean Olt, situația mediilor arată astfel: 812 între 1 și 4,99, 1.777 între 5 și 9,99, două medii de 10, totalul mediilor peste 5 fiind de 1.779.
Notele la română s-au mai modificat cu un procent de 20 de sutimi în creștere, adică sunt 665 care au avut note între 1 și 4,99, 1.926 între 5 și 9,99 și șapte de 10. Așadar, sunt peste 1.933 de elevi cu note peste 5, procent 74,40 la sută.
La matematică notele au înregistrat o creștere infimă, de 0,07 procente. Astfel, sunt 979 elevi cu note între 1 și 4,99, 1.599 între 5 și 9,99 și 15 de 10, numărul notelor peste 5 fiind astfel de 1.614, procentul fiind de 62,24%.
Iar cifrele ISJ mai arată că din totalul de 2.908 înscriși au absentat de la examen un număr de 317 elevi de clasa a VIII-a.
Acum urmează admiterea la liceu. Părintii vor avea de completat opțiunile pentru unitatea și profilul pe care și-l doresc pentru copiii lor.
Ministerul Educației a publicat un Ghid pentru admiterea la liceu 2024, disponibil pe site-ul oficial. Documentul oferă recomandări părinților și elevilor, subliniind importanța alegerii corecte a specializărilor și asigurării unui număr adecvat de opțiuni pentru a preveni situațiile în care elevii rămân nerepartizați.
Calendarul admiterii la liceu include următoarele etape importante:
- 10 iulie: publicarea ierarhiei candidaților
- 15-16 iulie: completarea opțiunilor și repartizarea pe locurile speciale pentru romi și CES
- 18 iulie: repartizarea candidaților și comunicarea rezultatelor pentru admiterea în învățământul special
- 11-22 iulie: completarea opțiunilor în fișele de înscriere, împreună cu părinții și profesorii diriginți
- 24 iulie: repartizarea computerizată
Redactor : Georgeta Trușcă