La data de 3 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Poliției orașului Drăgănești-Olt, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, au pus în executare două mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare din Ungaria și Austria pe numele unui bărbat de 36 de ani, din orașul Drăgănești-Olt. Astfel, în urma activităților specifice, polițiștii l-au depistat pe bărbat, la o locuință din orașul Drăgănești-Olt. Acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar în cursul zilei de 4 iunie a.c. va fi prezentat Curții de Apel Craiova în vederea dispunerii măsurilor legale. Conform mandantelor europene de arestare, bărbatul este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat
Redactor: Roxana Mihalache