Izvorul Tămăduirii în siguranță

0
310

Cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea ”Izvorul Tămăduirii”, jandarmii olteni vor asigura măsuri de ordine publică la lăcașurile de cult Catedrala Episcopală Slatina și Mânăstirea Brâncoveni, acolo unde, în fiecare an, participă un număr mare de credincioși.

Vă recomandăm:

– să dați dovadă de responsabilitate și spirit civic pe timpul participării la slujbele religioase;

– să manifestați un comportament civilizat;

– să respectați indicaţiile forțelor de ordine;

– să evitați orice fel de acte care ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice;

– să manifestați răbdare;

– să acordați o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje).

În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială apelați numărul unic de urgenţă 112 sau adresați-vă celui mai apropiat echipaj de jandarmerie.

Misiunile jandarmilor au în vedere protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşurilor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, precum și prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.