Programul TOMATA va fi modificat total din 2025

0
3139

Vești bune pentru legumicultori. După ce au amenințat cu protestele, legumicultorii vor primi bani mai mulți pentru Programul TOMATA.

Ministrul Florin Barbu a avut o întâlnire cu reprezentanții Uniunii Salvăm Țăranul Român  pentru a discuta mai multe subiecte de interes pentru micii fermieri, printre care și desfășurarea programului tomata în anii 2024 și 2025.

Potrivit președintelui SPA Olt, Ion Păunel, au fost aduse o serie de modificări importante la programul de susținere a producției de legume în spații protejate, cunoscut popular drept Programul Tomata.

Ion Păunel a explicat că Programul Tomata va continua în ciclul I al anului 2024 sub aceeași formă ca anul trecut, printr-un sprijin de 3.000 de euro/1.000 mp Totuși, acest sprijin urmează să fie plătit în două tranșe: jumătate din sumă la plantare, în lunile aprilie-iunie, iar cealaltă jumătate în luna septembrie. Există posibilitatea ca la rectificarea bugetară să se mai adauge încă 500 euro/ Beneficiar/ 0,1 Ha Tomate Cultivate în Spații Protejate Ciclul 1, astfel încât sprijinul total să ajungă la 3.500 de euro.

Termenul limită pentru valorificarea producției din ciclul I va fi 15 iulie 2024.

În ceea ce privește ciclul II de producție, se vor păstra aceleași legume ca în 2023, însă sprijinul se va dubla, ajungând la un cuantum de 2.000 euro/1.000 mp.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.