Angajații de la Pensii și Șomaj sunt în GREVĂ GENERALĂ

0
1413

Instituțiile din Slatina aflate în subordinea Ministerului Muncii – Casa Județeană de Pensii și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) au declanșat, luni, o grevă generală pe termen nelimitat, astfel că nu vor fi asigurate serviciile către populație.

Potrivit anunțului făcut de Sindicate, pe perioada grevei, nu se vor plăti pensiile, indemnizațiile de șomaj și prestațiile sociale, în niciuna dintre stucturile din țară, inclusiv la Slatina.

Greva generală vine după o serie de proteste în fața instituțiilor și după ce, vineri, a avut loc o grevă de avertisment de 2 ore. Angajați din structurile Ministerului Muncii cer salarii mai mari, fără diferențiere între instituțiile din țară.

‘Nu cerem altceva decât ce am cerut de la început. Fără discriminare în salarizarea funcționarilor publici. Salariile noastre să fie aliniate la nivelul salariilor din Casa Națională de Pensii. Avem proteste începute de acum o lună de zile, iar doamna ministru și-a luat vacanță două zile după ce a purtat niște negocieri, vineri, cu colegii din Federația Sindicatelor din Ministeru Muncii și urmează să se întâlnească miercuri, înainte de vacanță. Bănuiesc că doamna vrea să obțină din nou o amânare ’, a declarat Eugen Florescu, lider de Sindicat din cadrul Casei de Pensii Olt.

În grevă generală au intrat și angajații AJOFM Olt.

‘Lucrurile nu s-au rezolvat. Prin urmare am declanșat greva generală. Revendicările noastre țin atât de personalul insuficient de la nivelul Agenției având în vedere că gestionăm și fonduri europene și suntem una dintre agențiile care avem cele mai multe fonduri atrase, de asemenea avem oameni care pierd multe ore peste program, având în vedere că avem personal insuficient, iar o altă doleanță ar fi nivelul de salarizare. Până la urmă această lege unitară de salarizare a fost făcută țăndări, fiecare iși ia câte o bucată. Cei de la învățământ au primit creșteri salariale, cei de la Finanțe au primit creșteri salariale iar noi, nu.Toate acestea ne-au făcut să ne întrebăm: Noi ce am făcut să merităm alt tratament?’, a anunțat Constantin Gheorghe, lider Sindicat din cadrul AJOFM Olt.

Cele două instituții nu au avut blocate în întregime activitatea. La Casa de Pensii dosarele pot fi trimise prin poștă, iar la AJOFM Olt au fost primit dosare, urmând să fie înregistrate la finalul grevei.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.