George Ciucu a fost tâlhărit. Află câți bani i-au furat hoții

0
2102

George Ciucu a fost tâlhărit în fața blocului său. Fostul membru PNL Corabia, actualmente social-democrat a fost atacat noaptea trecută de mai mulți tineri.

După ce i-au cerut o țigară, aceștia i-au furat borseta ce conținea actele dar și 1000 de euro și 350 de lei. Hoții au aruncat borseta în curtea unor corăbieni, după ce și-au însușit toți banii.

‘Aseară în jurul orei 24.00 am fost tâlhărit în fața blocului în care locuiesc de mai bine de 15 ani. Nu pot spune că am fost urmărit, ci mai degrabă așteptat. Mi-au cerut o țigară apoi mi-au tras borseta și au fugit. Aveam în ea 350 lei și 1000 de euro. De curând am vândut o mașină și primisem diferența. Bine că mi-am recuperat actele și că nu s-a întâmplat ceva mai grav. Nu am fost lovit, dar mă gândesc că puteam fi lovit sau … înjunghiat. Nu mă mai gândesc la nimic, doar că sunt bine. În zonă nu sunt camere de supraveghere dar am încredere că polițiștii îi vor găsi. Important este că mi-am recuperat actele și, poate, îmi voi recupera și din prejudiciu. Ei au luat doar banii și borseta, au aruncat-o în curtea unor oameni’, a declarat pentru PTV Oltenia, George Ciucu.

În continuare, oamenii legii îi caută pe tâlhari.

‘În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, recuperării prejudiciului și dispunerii de măsuri legale’,  a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cosmin Lupu.

Ieri, George Ciucu împreună cu întreaga Organizație PNL Corabia a trecut la PSD.

Redactor: Georgeta Truşcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here