Proiect de suflet semnat de primarul de la Sornicești

0
427

Primarul orasului Scornicesti, Daniel Tudor, a semnat luni, 30 Octombrie, unul dintre cele mai importante proiecte, prin Programul National de Investitii Anghel Saligny, pentru care s-au alocat deja 150 miliarde lei vechi. Este vorba despre”Extinderea inteligentă de distribuție gaze naturale în localitățile Bălțați, Mărgineni – Slobozia, Mihăilești – Popești, Jitaru, Mogoșești, Constantinești, Șuica, Rusciori, Teiuș, Chițeasca și Negreni”.

Potrivit primarului Daniel Tudor:

“In urmă cu mai puțin de două luni vă promiteam că voi reveni în atenția dumneavoastră cu fiecare pas înainte legat de Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” – sisteme de distribuție a gazelor naturale. Cu mare satisfacție vă anunț că astăzi, 30 octombrie 2023, alături de domnul Adrian Ioan Veștea – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, am semnat contractul privind „Extinderea inteligentă de distribuție gaze naturale în localitățile Bălțați, Mărgineni – Slobozia, Mihăilești – Popești, Jitaru, Mogoșești, Constantinești, Șuica, Rusciori, Teiuș, Chițeasca și Negreni”, aparținătoare orașului nostru”.

Potrivit edilului: “este vorba de unul dintre cele mai importante obiective asumate, pentru început fiind alocate fonduri în valoare de 150 miliarde lei vechi, urmând ca, odată cu derularea lucrărilor să fie alocate și alte sume la fel de importante. Pot spune că este un proiect de suflet pentru realizarea căruia, alături de profesioniștii din echipa mea, nu am făcut niciun pas înapoi”.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.