Primăria a demarat a VX-a Campanie de distribuire a tichetelor sociale gratuite. Beneficiarii vor putea utiliza tichetele pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, în cadrul anumitor unități comerciale de pe raza municipiului. Primăria Slatina anunță că se mențin cele nouă puncte de pe raza municipiului amenajate și în sezonul trecut, puncte unde se vor putea depune cererile în perioada 2 – 31 octombrie.
Vor beneficia de aceste tichete beneficiarii care au un venit de 1200 de lei. Mai exact, vorbim despre persoane cu handicap grav sau accentuat și pensionari – fără a se ține seama de vârstă și tipul de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună.
Totodată, autoritățile anunță că acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă (tip) distribuită gratuit, însoțită de fotocopii ale următoarelor documente: Pentru persoanele cu handicap grav/accentuat/mediu: document din care să rezulte apartenența la categoria de persoană cu dizabilități, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap grav/accentuat/mediu; act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia, caz în care se vor depune documente din care rezulta calitatea de reprezentant legal; act de identitate al beneficiarului în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă. Pentru pensionari și beneficiari de indemnizații prevăzute de legi speciale: documente din care să rezulte atât apartenența la grupul țintă cât și toate veniturile realizate în luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii: cupoane /decizii pensie, indemnizații speciale/alte documente de venituri. Pentru eligibilitate veniturile trebuie să nu depășească 1.200 lei/lună act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia, caz în care se vor depune documente din care rezulta calitatea de reprezentant legal act de identitate al beneficiarului în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă; ‘Tichetele sociale, în valoare de 150 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Reamintim că aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paște. De menționat că tichetele sociale (150 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi primite de beneficiari direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române’, au anunțat reprezentanții Primăriei Slatina.
Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, sunt amenajate nouă puncte de lucru unde se distribuie și se primesc cereri pentru acordarea tichetelor sociale, după cum urmează: a) Primăria municipiului Slatina – 2 puncte de primire: – sediul central: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1; – Direcția Generala Economică: str. Toamnei, nr. 6; b) Direcția de Asistență Socială Slatina – 3 puncte de primire: – sediu central – str. Frații Buzești, nr. 6; – Centrul Comunitar de Asistenţă Medico-Socială: str. Nicolae Bălcescu, nr. 22. – Clubul Pensionarilor: str. Victoriei; c) Direcția Administrare Patrimoniu – 1 punct de primire – str. Unirii, nr. 2B; d) Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – 1 punct de primire: str. Centura Basarabilor (Progresul); e) Compania de Apă Olt – 1 punct de primire: – Casieria din str. Artileriei, nr. 2; f) Loctrans – 1 punct de primire: – Casieria din b-dul A.I. Cuza. Potrivit aceleași surse cererea pentru acordarea Tichetelor Sociale va fi disponibilă gratuit la cele nouă puncte publice mai sus-menționate, dar ea poate fi descărcată direct și de pe site-ul Primăriei Slatina – www.primariaslatina.ro și transmisă prin mijloace electronice cu condiția ca, odată cu solicitarea, să fie expediate şi documentele prevăzute mai sus, la adresa office@das-slatina.ro.
Redactor Georgeta Trușcă