Compania de Apă Olt anunță că a demarat extinderea rețelei de canalizare de pe strada Agricultorului, din Slatina. Investiția face parte din proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020”, proiect prin care CAO investește aproximativ 109 milioane lei pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Slatina.