La data de 27 iunie 2023, în jurul orei 17:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina au oprit pentru control, pe Drumul Județean 544, în comuna Urzica, un utilaj agricol, care tracta o remorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitate.
Întrucât conducătorul utilajului agricol emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, însă acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că utilajul agricol și remorca nu erau înregistrate sau înmatriculate.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Redactor: Geanina Lupu